Pericopa evangheliei de astăzi ne prezintă exigențele urmării lui Isus sau, cu alte cuvinte, calitățile pe care trebuie să le aibă un discipol al lui Isus. Această învățătură este pusă în practică de sfântul pe care îl sărbătorim astăzi, Sf. Francisc de Assisi, fondatorul Ordinului Franciscan, care ne-a lăsat un mare tezaur spiritual și un număr mare de călugări franciscani misionari, acum răspândiți pe tot grobul pentru a ducea Vestea cea Buna a mântuirii.
În drumul său spre Ierusalim, Isus trăiește toată gama de experiențe, de la refuzul total al unui sat de samariteni, la dorința multora de a-l urma toată viața. Și iată că i se alătură cineva și îi spune: „Te voi urma oriunde te vei duce” (Lc 9,57). Isus, pentru a nu-l dezamăgi mai târziu, îi prezintă clar că nu aspirațiile lumești trebuie să îl motiveze în urmarea sa, ci numai cele spirituale. „Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-și rezema capul” (Lc 9,58). Sfântul Bonaventura, comentând pătimirea mântuitorului, observă că Isus s-a născut sărac, a trăit și mai sărac și a murit pe cruce foarte sărac, neavând un loc unde să își rezeme capul. Discipolul lui Isus trebuie să accepte sărăcia ca mărturie a lumii cerești pe care o așteaptă cu speranță.
Așa cum i-a chemat pe apostoli, Isus continuă să cheme și pe alții în urmarea sa pentru a vesti împărăția lui Dumnezeu. Evanghelistul Luca menționează ca i-a spus unuia: „Urmează-mă!” Dar acesta vrea să amâne chemare lui Isus pentru ca avea alte planuri în familie. Din răspunsul lui Isus: „Lasă morții să-și îngroape morții lor, dar tu mergi și vestește împărăția lui Dumnezeu” (Lc 9,60) se înțelege clar ca nimic nu poate avea prioritate în fața Vestirii evangheliei, în fața misiunii; nimic nu poate fi mai important decât vestirea și instaurarea împărăției lui Dumnezeu în această lume; nimic nu se poate antepune, fie chiar și cele mai dramatice situații familiale.
Un alt lucru pe care Isus nu îl consideră compatibil cu urmarea sa, sunt atașamentele de familie, rudenie, de nostalgii și practici specifice celor care nu ii interesează lumea veșnică, ci doar cea temporală. Orice pare a avea importanță pentru acest om mai mult decât urmarea lui Isus. În fața acestei atitudini, Isus este clar: „Nimeni care pune mâna pe plug și privește înapoi nu este vrednic de împărăția lui Dumnezeu” (Lc 9,62). Nostalgia pentru viața trecută îl face pe om nevrednic de valorile spirituale și de prezenta divină în sufletul să.
Biserica ne prezintă astăzi exemplul eminent al Sf. Francisc de Assisi. Acesta, după ce l-a întâlnit cu adevărat pe Isus, renunță la tot ceea ce este lumesc, trecător, legături familiale sau sociale și își dedică viața în totalitate împărăției lui Dumnezeu, pentru a o vesti și a o extinde până la marginile pământului. Ca misionari, ca discipoli ai lui Isus, noi nu trebuie să avem o listă de priorități, deoarece împărăția lui Dumnezeu nu intră in această categorie, este dincolo de a face, a avea, a fi, este mai degrabă a nu fi tu însuți și a deveni Dumnezeu, a ne renaște ca fii ai Tatălui ceresc.
Pr. Eugen Blaj