Contact rapid   -   (+40) 755 854 225

 

Dragi copii și adolescenți misionari,
Sunt Tereza, dar îmi puteți spune Terezica. Pe 1 octombrie este ziua mea, chiar în prima zi a lunii misionare! Aș vrea să vă povestesc câte ceva despre mine, ca să mă cunoașteți mai bine.
M-am născut în Franța, la Alençon, pe 2 ianuarie 1873 și am părăsit această lume pe 30 septembrie 1897, când aveam doar 24 de ani. Eram cea mai mică dintre cele cinci fete ale familiei Martin. La 4 ani, am pierdut-o pe mama și, din acel moment, viața mea nu a mai fost la fel.. Dintr-o fetiță veselă, zglobie, am devenit tristă și introvertită. Îmi plăcea să stau singură, dar în același timp, mă simțeam mai matură și mai reflexivă.
Când am mai crescut și a venit vremea să primesc prima sfântă împărtășanie, l-am simțit pe Isus prezent în inima mea și i-am promis că voi fi a lui pentru totdeauna. La scurt timp după aceea, m-am simțit atrasă de viața de clauzură a surorilor carmelitane din Lisieux și, doar la 9 ani, am fost acceptată în mănăstire, alături de trei dintre surorile mele care erau deja acolo. Făceam curat, spălam pe jos, dar eram atât de fericită! Ceea ce făceam mă ajuta să înțeleg că nu era nevoie ca eu să cresc în ochii lumii, ci dimpotrivă, trebuie să rămân mică și să devin tot mai mică. În timpul liber îmi plăcea să pictez, să scriu poezii, dar mai ales să mă rog. Părinții mei m-au educat în credința creștină și, datorită lor, am descoperit că rugăciunea poate orice! Ei m-au ajutat să descopăr drumul vocației mele.
De mică doream să devin sfântă. Astfel că mi-am spus: să devin mai mare îmi este imposibil, așa că, trebuie să mă accept cum sunt, cu toate imperfecțiunile mele. Îmi doream să găsesc mijlocul prin care să merg în cer pe o cale cât mai dreaptă și rapidă. O cale mică, nouă nouță. Nu a spus Isus că, oricine se va face mic, va fi mare în împărăția cerurilor? Atunci, sfințenia este la îndemâna tuturor și o putem căuta în micile gesturi de fiecare zi! Din acest motiv, să fiți fericiți atunci când vă numesc mici. Eu însămi, în scrisorile mele, adăugam apelativul micuța Tereza sau Terezica.
Acum poate veți spune. E ok să fii sfântă și doctor al bisericii, dar, de ce Papa Pius al XI lea, în 1927, te-a proclamat și patroană a misiunilor? Întrebare legitimă, având în vedere că mereu am fost închisă într-o mănăstire. Acum vă explic: Eu nu am trăit mult pe acest pământ, însă sensul vocației mele a fost IUBIREA. Să-l iubesc pe Isus și să-l fac să fie iubit de toți oamenii. Oare, nu în asta constă să fii misionar?
La un moment dat m-am îmbolnăvit foarte tare. La început nu a fost ușor, dar cu timpul, am acceptat cu iubire suferința mea și i-am oferit-o lui Isus pentru salvarea sufletelor și pentru preoți. Îmi plăcea să meditez zilnic cuvântul Domnului, în care găseam ceea ce era necesar pentru sufletul meu. În micul meu caiet scriam: vreau să fiu misionară, nu doar pentru câțiva ani; aș vrea să fiu încă de la crearea lumii și până la sfârșitul ei...
Știți că și eu am fost copil misionar? Îmi amintesc cu drag de acele momente... Mai cu seamă, îmi amintesc că, atunci când eram mică, tata citea analele despre răspândirea credinței și îl vedeam că punea o parte din bani pentru misiuni. Eram tare bucuroasă că tata se gândea la acei misionari care mergeau departe pentru a vorbi oamenilor despre Isus!
Șiați că mănăstirea carmelitană din Lisieux a fost prima din Franța, care a fondat o mănăstire într-o țară de misiuni? Iar mie mi-au fost încredințați doi misionari pentru care să mă rog. Unul din Africa, altul din China.
Ah! Dacă nu m-aș fi îmbolnăvit, aș fi plecat în misiune. Dar știți ce îmi dădea putere? Datoria de a mă ruga pentru cei doi misionari. Mă gândeam că acolo, departe, unul dintre ei, probabil se simte obosit, în timp ce îi ajută pe acei localnici. Îmi spuneam: cu siguranță are nevoie de susținerea rugăciunilor mele. Și asta îmi dădea putere să mă rog și mai mult.
Cu un an înainte de a muri îi spuneam lui Isus: aș vrea să străbat pământul și să predic numele tău. Dar o misiune nu mi-ar ajunge! În același timp, aș vrea să anunț evanghelia în cele cinci continente. Apoi, în sfârșit am înțeles! În inima Bisericii pot fi o MISIUNE. Astfel, pot fi TOTUL, iar visul meu se va împlini!
Dragi copii și adolescenți misionari, vă rog, nu așteptați să plecați undeva pentru a fi misionari. Simțiți-vă misionari în inimă și trăiți viața voastră în conformitate cu această carismă.
Cu drag,
Terezica lui Isus

Mesajul Sf. Părinte pentru cea de-a 98-a Zi Mondială a Misiunilor (20 octombrie 2024) ne ajută să aprofundăm Cuvântului Domnului inspirat din Evanghelia după Sf. Matei, cap. 22, v.9: „Mergeți și chemați-i pe toți la ospăț”. Este parabola invitaților la nuntă, asupra căreia Papa Francisc propune trei chei de interpretare, pentru a putea trai mai profund natura noastra misionara în aceste timpuri.

Prima expresie pe care Sf. Părinte ne-o propune spre reflecție este „Mergeți și chemați!”. „Misiunea înseamnă un a merge neobosit către întreaga omenire pentru a o invita la întâlnirea și comuniunea cu Dumnezeu […] Dumnezeu mare în iubire și bogat în milostivire, iese mereu în întâmpinarea fiecărui om pentru a-l chema la fericirea Împărăției sale, în ciuda indiferenței sau a refuzului.” Înțelegem că misiunea nu are granițe si nu favorizează individualismul care creează mari fisuri în relațiile umane.

A doua expresie pe care Papa Francisc o subliniază se referă la scopul invitației: „Ospățul”, pe care îl descrie din perspectivă escatologică și euharistică drept misiunea lui Cristos și a întregii Biserici. Ospățul de nuntă reprezintă ideea de mântuire a lui Dumnezeu pe care o proiectează asupra omenirii: cea a instaurării Împărăției Sale în realitatea oricărui om, printr-un Dar excepțional - Unicul său Fiu, Isus Cristos. Misionarii nu fac altceva decât să primească Darul divin în viața lor, acela de a se lăsa îndrăgostiți de Isus, la fel cum El, îndrăgostit fiind de noi până la moarte, s-a oferit pe sine. În Sf. Euharistie are loc acest act de iubire reciprocă care iradiază în noi chipul lui Cristos. De aici, se subînțelege ideea că, misiunea nu poate fi redusă la o simplă activitate care aduce cu sine unele satisfacții personale sau comunitare, ci se dezvoltă în interiorul omului odată cu renunțarea de sine, conducând inevitabil la o convertire totală.
Ospățul euharistic este ideea opusă a banchetului pe care ni-l propune societatea de astăzi, cel al consumismului. Dacă lumea ne îndeamnă să fim tot mai egocentrici, Isus ne cere să renunțăm la noi înșine, la „idolii personali” care ne împiedică să trăim adevărata comuniune cu El și cu semenii noștri. Acest drum de convertire interioară presupune colaborarea cu harul divin prin rugăciune și caritate – pilonii care susțin misiunea Bisericii.

A treia expresie este exprimată de Papa Francisc prin pronumele nehotărât „Toți”, făcând referință la toți oamenii. În discursul adresat participanților la conferința promovată de Departamentul pentru laici, familie și viață, din 18 februarie 2023, Sfântul Părinte ne îndeamnă să nu uităm că fiecare creștin este chemat să participe la această misiune universală prin mărturie sa evanghelică în orice mediu, astfel încât Biserica întreagă să meargă mereu cu Domnul și Învățătorul ei la “răscrucile de drumuri” din lumea de astăzi: “astăzi drama Bisericii este că Isus continuă să bată la ușă, dar din interior, pentru ca noi să-l lăsăm să iasă! De multe ori ajungem să fim o Biserică [...] care nu-l lasă pe Domnul să iasă, care îl ține ca pe 'un lucru al ei', în timp ce Domnul a venit pentru misiune și ne vrea misionari". Misiunea discipolului devine misiunea universală a întregii Biserici și nu exclude pe nimeni. Ea se naște în inima lui Cristos, care dorește să ne atragă pe toți la sine. ”În acest sens – spune Papa Francisc - nu ne putem apropia de Masa Euharistică fără să ne lăsăm atrași în mișcarea misiunii care, pornind de la însăși Inima lui Dumnezeu, își propune să ajungă la toți oamenii".

Stilul în care noi ne trăim misiunea în lume trebuie să fie al Celui pe care îl proclamăm. Care este stilul lui Isus? Este cel al bunătății, al bucuriei, al bunăvoinței, al compasiunii, caracteristici care reflectă dragostea divină. Nu putem răspândi credința în lume prin prozelitism, protagonism sau prin forța. Aceste atitudini nu sunt compatibile cu acțiunea Spiritului Sfânt.

În cele din urmă, Papa Francisc ne invită pe toți creștinii să fim în slujba Operelor Misionare Pontificale, acestea fiind mijlocul prin care natura Bisericii se face cunoscută până la marginile pământului. De aceea, este indispensabil ca toți creștinii să fie vigilenți și perseverenți în dezvoltarea unui spirit misionar universal, care va contribui la instaurarea Împărăției lui Dumnezeu între oameni.

Dragi misionari, noi am primit deja haina de nuntă la botez. Să-i permitem Spiritului Sfânt să spele impuritățile care pot apărea în sufletul nostru, ca astfel să fim slujitori curajoși și oaspeți vrednici ai Împărăției lui Dumnezeu. Prin harul divin și prin disponibilitatea noastră, acest miracol al convertirii devine real.

 

Se apropie octombrie, lună dedicată misiunilor Bisericii Universale. Vă propunem o scurtă biografie pentru a o cunoaște mai bine pe Fer. Pauline Jaricot, fondatoarea Asociațiilor Răspândirea credinței și Rozariul viu.
Pauline Maria Jaricot s-a născut la 22 iulie 1799 la Lyon, în sânul unei familii bogate și evlavioase, fiind cel de-al șaptelea copil. Încă de mică, îi este apreciată bunătatea și veselia, dar are un temperament destul de coleric. În același timp, este foarte pioasă si asistă întotdeauna fericită la ceremoniile liturgice sau la adorație în fața tabernacolului. Se lasă locuită de misterul care-i modelează pe părinții săi și beneficiază de exemplul lor precumț și de educarea în credința și caritate.
În 1815 suferă un accident domestic care îi afectează sistemul nervos. În acest timp, moare mama și unul dintre iubiții săi frați. Tocmai în această perioadă de suferință, Pauline a început să experimenteze apropierea profundă de Dumnezeu. Renunță la planurile ei lumești și își consacră viața lui Isus și misiunii Bisericii, oferind suferințele pentru întoarcerea păcătoșilor și evanghelizarea popoarelor.
La doar 17 ani, o predică despre deșertăciunilea acestei lumi, ținută de vicarul parohiei, părintele Giovanni Würtz, a zguduit-o profund, ajutând-o să înțeleagă măreția dragoste lui Dumnezeu și efemeritatea ecestei lumi. A experimentat nulitatea aspirațiilor sale lumești, pe care a decis să le abandoneze odată pentru totdeauna. Acesta a fost momentul convertirii sale totale și definitive.
În noaptea de Crăciun a anului 1816, Pauline a făcut un vot de castitate, dorind să rămânâ laică, deoarece avea această convingere: "Clauzura mea este lumea". Descoperind motivațiile sale spirituale în devotamentul Preasfintei Euharistii și în repararearea ofenselor comise împotriva Sfintei Inimi a lui Isus, creează o asociație spirituală numită “Reparatorii”, formată din fetele muncitoare de la fabrica de mătase a tatălui său. În același timp, încearcă să identifice și să afle mai multe despre problemele pe care le întâmpină preoții în misiuni, cu unicul scop de a-i sprijini.
În 1817 organizează primele colecte, pornind la drum cu membrele asociației “Reparatorii”, cerându-le acestora să contribuie cu un cent pe săptămână pentru misiuni.
În 1818, pe aceeași linie sugerată de broșura „Missions Etrangères de Paris”, preia și dimensiunea rugăciunii și a animației misionare, oferind săptămânal un ban “pentru a coopera la răspândirea Evangheliei”. Stimulată și de exemplul fratelui ei, Philéas, care dorea să devină preot misionar, Pauline îmbină perfect imboldul spiritual cu acțiunea concretă. Astfel ia naștere inițiativa grupului de zece tinere, fiecare dintre acestea având misiunea de a forma alte grupuri de zece persoane, care să se roage și să doneze un ban pentru Misiuni în fiecare săptămână. Ideea a înflăcărat inimile tuturor, răspândindu-se rapid în Lyon.
La 20 octombrie 1820 existau deja peste 500 de membri a ceea ce, mai târziu, se va numi Asociația Răspândirea Credinței (Propagation de la Foi), înființată oficial la 3 mai 1822.
Asociația a jucat un rol fundamental în dezvoltarea mişcării misionare a secolului al XIX-lea, deschizând inima fiecărui creștin către vastitatea orizontului misionar, prin sprijin spiritual și material pentru vestirea Împărăției lui Dumnezeu. Spre sfârşitul secolului, Opera se răspândise în toate ţările creştine.
În 1826 era extinsă în Europa, fapt cunoscut din Analele care raportau deja scrisorile misionarilor și menținea o relație strânsă cu Congregația pentru Evanghelizarea Popoarelor (De Propaganda Fide). În același an, Pauline a inițiat și Asociația „Rozariul viu”, având scopul de a uni toți oamenii într-o singură rugăciune comună pentru misiunea Bisericii.
În 1831 dă naștere asociației “Fiicele Mariei”, formată din persoane consacrate laice, dedicate în întregime misiunii de răspândire a credinței.
La data de 9 ianuarie 1862, Pauline moare săracă și total desprinsă de această lume, după o viață trăită în uniune cu Isus și într-o dăruire continuă pentru susținerea misiunii Bisericii Universale, dedicându -și timpul îngrijirii săracilor și bolnavilor incurabili.
O sută de ani mai târziu, la data de 22 mai 1922, Papa Pius al XI-lea, văzând imensa muncă de evanghelizare care a izvorât din inima unei tinere, preia această iniţiativă sub autoritatea sa, dându-i o dimensiune universală, cu numele de Propaganda fide, astăzi Opera Misionară Pontificală pentru Răspândirea Credinţei.
În 1962, Papa Ioan al XXIII lea, o proclamă Venerabilă.
În anul 2012, în Franțaț are loc un miracol prin intervenția Ven. Pauline. O fetiță de trei ani și jumătate, pe nume Maylin, se vindecă în urma unei sufocări, după ce întreaga comunitate cere mijlocirea misionarei, deși medicii nu-i mai dădeau nicio speranță de viață. Miracolul a fost supus cercetărilor de către “Comisia pentru Cauza Sfinților” și a fost validat în anul 2019.
La dataț de 4 octombrie 2021, Sf. Părinte Francisc a autorizat decretul prin care se recunoaște miracolul care deschide calea către beatificarea lui Pauline.
La data de 22 mai 2022, Pauline a fost ridicată la cinstea altarelor, celebrarea evenimentului având loc în orașul ei natal, Lyon (Franța). Fer. Pauline a contribuit semnificativ la nașterea vieții religioase în Franța , prin rugăciune și colectarea fondurilor, care apoi erau trimise la cele mai sărace și mai îndepărtate misiuni ale pământului. Deși contemplativă, femeie a rugăciunii, ea era cu totul în lume, după cum o dovedește angajamentul său pentru dreptatea socială. S-a pus total în slujba unui demers laic în serviciul Bisericii Catolice, respectând structurile ecleziale. A fost pionier în multe domenii. Ca femeie și laică, nu a avut o misiune tocmai ușoară, în ciuda faptului că se bucura de o adevărată autoritate printre numeroși preoți și persoane consacrate, fapt dovedit de ostilitatea unei părți importante a notabililor catolici lionezi, care au încercat să o destabilizeze, manifestând față de ea o ură îndărătnică. Viața ei reflectă complexitatea locului unei femei în sânul Bisericii, bucurându-se de recunoaștere, dar având parte, în același timp, de cele mai jalnice persecuții din partea unei lumi eminamente masculine. Femeie cu o imaginație vie, mereu în mișcare, neducând niciodată lipsă de idei, ea luptă contra vivacității caracterului său.
Pentru ea, nu există decât un singur izvor: Cristos – pe care-l întâlnește la picioarele crucii și ale tabernaculului, precum și la picioarele celor săraci. Aceasta era rugăciunea de mulțumire a fericitei Paulinei Jaricot: „Tot ceea ce știu, am învățat la picioarele tale, Doamne”. Pauline credea din toată inima că Biserica, fie este misionară, fie nu este Biserica.
Opera Răspândirea Credinței promovează spiritualitatea misionară și solidaritatea universală pentru evanghelizarea lumii, în special în Ziua Mondială a Misiunilor care se sărbătorește în penultima duminică a lunii octombrie, oferind tuturor catolicilor posibilitatea să ajute misiunile cu resurse financiare provenite din colecte şi donaţii. Sunt vizate, în special, teritoriile de misiune ad gentes, acolo unde oamenii încă nu au auzit de Cristos şi de Evanghelia sa, precum şi teritoriile de nouă evangelizare, locuri unde oamenii au pierdut simţul credinţei şi nu se mai recunosc drept membri ai Bisericii.
La data de 20 aprilie 2024, s-a dedicat fericitei Pauline primul locaș de cult din România: capela Operelor Misionare Pontificale (OMP) cu sediul în București. Cu această ocazie s-a sfințit icoana cu chipul fericitei, realizată de artistul american Lalo Garcia, La sărbătoare a fost prezent și Pr. Tadeusz Jan Nowac, Secretar general al Operei Misionare Pontificale Răspândirea Credinței. ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a început Sf. liturghie cu următoarele cuvinte: “O rugăm pe Fericita Pauline Jaricot să mijlocească haruri pentru Biserica Universală, pentru misiuni și pentru toți cei care se implică în promovarea Operelor Misionare”.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest mare dar, de a o avea pe Fericita Pauline în mijlocul nostru. Îl rugăm, ca prin curajul și slujirea ei, să ne inspire în misiunea noastră, aceea de a-l mărturisi lumii pe Cristos. Celebrarea sfințeniei sale să fie spre mai marea slavă și cinste a lui Dumnezeu și pentru mântuirea oamenilor.
Fericită Pauline Jaricot, roagă-te pentru noi!

We have 28 guests and no members online