UNIUNEA MISIONARA PONTIFICALĂ (UMP)
Fericitul Paolo Manna. fondatorul Uniunii, era convins că, atâta timp cât preoții și episcopii nu aveau să convertească în ei ideea de a fi misionar, misiunile ar fi rămas subordonate doar unor misionari insuficienți pentru misiunea universală a Bisericii. El a înființat asociația clerului care avea drept scop animarea și răspânirea zelului misionar în păstori și educatori. Uniunea este considerată o "școală de educatori în slujba apostolică, având un sens universal".
În 1916, Uniunea a fost aprobată de Papa Benedict al XV-lea si doar in câțiva ani Opera s-a extins în întreaga lume.
În scrierile sale, Fericitul Manna insista asupra rolului de neînlocuit al preoților, în scopul de a proclama Evanghelia și de a educa conștiința misionară în laici.
Deviza Fercitului Manna era următoarea: "Toți misionari!"; toți botezații, dar mai presus de toate "fiecare preot este misionar, prin natură și prin definiție" iar "funcția principală a Bisericii este evanghelizarea oamenilor, în întreaga lume.
Prin decretul din 28 octombrie 1956, Operei i s-a aprobat titlul de „Pontificală“ de către Papa Pius al XII-lea,și, prin urmare, a fost redenumită "Uniunea Pontificală Misionară a Clerului, a Bărbaților și Femeilor Religioase și a Laicilor Consacrați.“
Părintele Paolo Manna a murit la 15 septembrie 1952, iar pe 4 noiembrie 2001 a fost declarat "Fericit" de Papa Ioan Paul al II-lea.
We have 32 guests and no members online