Pauline Jaricot, o femeie sfântă care și-a dorit toată viața să aprindă acest foc pe care Isus l-a adus pe pământ. Aceste cuvinte ale Mântuitorului au devenit angajamentul vieții ei. Și cu o privire retrospectivă vedem că Pauline a fost dăruită la maxim pentru această cauză: „Foc am venit să aduc pe pământ și ce altceva vreau decât să se aprindă” (Lc 12,49). Pauline își dorea să fie chibritul sau scânteia care să aprindă acest foc al iubitului ei Mire ceresc. Este vorba de un foc al inimii: „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile” (Lc 24,32). Ea însăși a fost cuprinsă de acest foc care nu s-a stins niciodată in inima ei. Mai mult, l-a aprins și a cuprins întregul pământ, prin Răspândirea Credinței și prin Rozariul Viu.

         Focul este iubirea infinită a Mântuitorului Isus, care trebuie să se aprindă în inimile discipolilor săi. Acesta este un foc care te pune în mișcare, pentru a duce tuturor Vestea cea Bună, care nu poate lăsa indiferent pe nimeni, deoarece pătrunde în relațiile cele mai intime ale familiei și crează dezbinare. „Căci de acum înainte, cinci dintr-o casă vor fi dezbinați” (Lc 12, 52). Interesant de observat că originea dezbinării nu este în cel rău, ci în Isus. Acest lucru ne face să înțelegem ca e spre binele și mântuirea sufletelor. O dezbinare care poate fi declinată ca detașare, care libertate interioară, care atinge adâncul sufletului nostru.

         Misionarul împărtășește experiența lui interioară, care face să îi ardă inima ca urmare a întâlnirii cu Cristos Înviat. Așa se transformă într-un vânt care duce focul acesta până la marginile lumii.