Dragi copii și adolescenți misionari,

Sunt Tereza, dar îmi puteți spune Terezica. Pe 1 octombrie este ziua mea, chiar în prima zi a lunii misionare! Aș vrea să vă povestesc câte ceva despre mine, ca să mă cunoașteți mai bine.

M-am născut în Franța, la Alençon, pe 2 ianuarie 1873 și am părăsit această lume pe 30 septembrie 1897, când aveam doar 24 de ani. Eram cea mai mică dintre cele cinci fete ale familiei Martin. La 4 ani, am pierdut-o pe mama și, din acel moment, viața mea nu a mai fost la fel.. Dintr-o fetiță veselă, zglobie, am devenit tristă și introvertită. Îmi plăcea să stau singură, dar în același timp, mă simțeam mai matură și mai reflexivă.

Când am mai crescut și a venit vremea să primesc prima sfântă împărtășanie, l-am simțit pe Isus prezent în inima mea și i-am promis că voi fi a lui pentru totdeauna. La scurt timp după aceea, m-am simțit atrasă de viața de clauzură a surorilor carmelitane din Lisieux și, doar la 9 ani, am fost acceptată în mănăstire, alături de trei dintre surorile mele care erau deja acolo. Făceam curat, spălam pe jos, dar eram atât de fericită! Ceea ce făceam mă ajuta să înțeleg că nu era nevoie ca eu să cresc în ochii lumii, ci dimpotrivă, trebuie să rămân mică și să devin tot mai mică. În timpul liber îmi plăcea să pictez, să scriu poezii, dar mai ales să mă rog. Părinții mei m-au educat în credința creștină și, datorită lor, am descoperit că rugăciunea poate orice! Ei m-au ajutat să descopăr drumul vocației mele.

De mică doream să devin sfântă. Astfel că mi-am spus: să devin mai mare îmi este imposibil, așa că, trebuie să mă accept cum sunt, cu toate imperfecțiunile mele. Îmi doream să găsesc mijlocul prin care să merg în cer pe o cale cât mai dreaptă și rapidă. O cale mică, nouă nouță. Nu a spus Isus că, oricine se va face mic, va fi mare în împărăția cerurilor? Atunci, sfințenia este la îndemâna tuturor și o putem căuta în micile gesturi de fiecare zi! Din acest motiv, să fiți fericiți atunci când vă numesc mici. Eu însămi, în scrisorile mele, adăugam apelativul micuța Tereza sau Terezica.

Acum poate veți spune. E ok să fii sfântă și doctor al bisericii, dar, de ce Papa Pius al XI lea, în 1927, te-a proclamat și patroană a misiunilor? Întrebare legitimă, având în vedere că mereu am fost închisă într-o mănăstire. Acum vă explic: Eu nu am trăit mult pe acest pământ, însă sensul vocației mele a fost IUBIREA. Să-l iubesc pe Isus și să-l fac să fie iubit de toți oamenii. Oare, nu în asta constă să fii misionar?

La un moment dat m-am îmbolnăvit foarte tare. La început nu a fost ușor, dar cu timpul, am acceptat cu iubire suferința mea și i-am oferit-o lui Isus pentru salvarea sufletelor și pentru preoți. Îmi plăcea să meditez zilnic cuvântul Domnului, în care găseam ceea ce era necesar pentru sufletul meu. În micul meu caiet scriam: vreau să fiu misionară, nu doar pentru câțiva ani; aș vrea să fiu încă de la crearea lumii și până la sfârșitul ei...

Știți că și eu am fost copil misionar? Îmi amintesc cu drag de acele momente... Mai cu seamă, îmi amintesc că, atunci când eram mică, tata citea analele despre răspândirea credinței și îl vedeam că punea o parte din bani pentru misiuni. Eram tare bucuroasă că tata se gândea la acei misionari care mergeau departe pentru a vorbi oamenilor despre Isus!

Șiați că mănăstirea carmelitană din Lisieux a fost prima din Franța, care a fondat o mănăstire într-o țară de misiuni? Iar mie mi-au fost încredințați doi misionari pentru care să mă rog. Unul din Africa, altul din China.

Ah! Dacă nu m-aș fi îmbolnăvit, aș fi plecat în misiune. Dar știți ce îmi dădea putere? Datoria de a mă ruga pentru cei doi misionari. Mă gândeam că acolo, departe, unul dintre ei, probabil se simte obosit, în timp ce îi ajută pe acei localnici. Îmi spuneam: cu siguranță are nevoie de susținerea rugăciunilor mele. Și asta îmi dădea putere să mă rog și mai mult.

Cu un an înainte de a muri îi spuneam lui Isus: aș vrea să străbat pământul și să predic numele tău. Dar o misiune nu mi-ar ajunge! În același timp, aș vrea să anunț evanghelia în cele cinci continente. Apoi, în sfârșit am înțeles! În inima Bisericii pot fi o MISIUNE. Astfel, pot fi TOTUL, iar visul meu se va împlini!

Dragi copii și adolescenți misionari, vă rog, nu așteptați să plecați undeva pentru a fi misionari. Simțiți-vă misionari în inimă și trăiți viața voastră în conformitate cu această carismă.

Cu drag,

Terezica lui Isus