În pericopa evangheliei de azi logica lui Isus și argumentele sale sunt irefutabile. Un diavol nu poate să scoată alți diavoli, pentru ca împărăția lui începe a se nărui. Apoi dacă Isus îi scoate pe diavoli cu puterea diavolului, fii acestor adversari cu ce îi scot? Nu au mai găsit răspuns la întrebarea lui Isus. De aceea Isus conclude, ca dacă el îi scoate cu degetul lui Dumnezeu, adică cu puterea Duhului Sfânt, înseamnă că Împărăția lui Dumnezeu a ajuns la ei. Câtă logică! Câtă lumină! Exorcismul lui Isus este semnul apodictic că Împărăția lui Dumnezeu este deja prezentă; este semnul că Isus dezrădăcinează răul din om și din jurul lui. Apoi, în continuarea pericopei putem înțelege ca Neutralitatea nu e posibilă și că nimic nu e definitiv. Omul poate fluctua în relația cu Dumnezeu: „Cine nu este cu mine, este împotriva mea, și cine nu adună cu mine, risipește” (Lc 11,23). Prin urmare, în angajamentul de a face prezentă Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să fim mereu cu Isus, de a aduna cu el, pentru că cine nu face binele împreuna cu Isus înseamnă că permite într-un anumit sens răul.

      Discipolul misionar are datoria, ca și Isus, să se implice in eradicarea răului; mai mult, trebuie să fie constant în această luptă împotriva răului deoarece așa demonstrează ca raportul lui filial cu Dumnezeu este autentic și este în comuniune cu Isus. Chiar dacă umanitatea noastră uneori se arată a fi slabă, trebuie să rămână fidel lui Isus, știind că are mereu ca suport harul divin.

Pr. Eugen Blaj