Astăzi primim de pe buzele lui Isus o lecție extraordinară cât privește legea, dar, citit în filigrană, putem vedea o problemă existențială, care ar trebui să preocupe pe toată lumea: dobândirea vieții veșnice. Acel învățător al legii vine la Isus cu această întrebare: „Ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (Lc 10,25). În răspunsul său, Isus creează un nou concept pe care va servi ca fundament pentru creștinism, conceptul de aproapele. Din punct de vedere social, acesta este absolut universal, nu este apanajul nici al minorității și nici al majorității, nici al frăției  și nici al prieteniei pentru că este liber de orice caracteristică limitantă sau definitorie a persoanei. Acest concept nu depinde de vârstă, de sex, de gen, de condiție socială sau economică, de religie sau partid politic etc; acest concept nu separă, ci unește. Legea naturală sau a iubirii se exprimă universal prin conceptul de aproapele.

       Ce face legea impusă de om? Separă, creează buncăre, grupuri, categorii în ordinea funcționalității. In exemplul dat de Isus, vedem cum doi oameni ai legii, adică doi oameni ascultători scrupuloși ai shariei, un preot și un levit, refuză să îl ajute pe aproapele lor pentru că Legea le spune că nu pot sluji la templu dacă se ating de un om bolnav pentru că ar deveni impuri. Legi umane contra legii naturale a iubirii! Interesant este că samariteanul, care nu este supus shariei, este liber să asculte de legea compasiunii, a milei a iubirii când îl vede pe acest om plin de răni și aproape muribund, victimă a tâlhăriei. Samariteanul nu trece indiferent pe lângă el, ci îi vine în ajutor.

       Din nou vedem maieutica lui Isus, care cumva îl pune la colț pe acel învățat al legii care, cu viclenie, s-a apropiat de Isus ca să îl pună la încercare. A trebuit să ii dea dreptate lui Isus pentru că oricare alt răspuns ar fi fost contra oricărei logici. Parcă auzim și noi din gura lui Isus: „vrei să dobândești viața veșnică?” (Cf. Lc 10,25). În continuare auzim imperativul lui: „Mergi și fă și tu la fel!” (Lc 10,37).

Pr. Eugen Blaj