Fragmentul proclamat azi în evanghelie ne vorbește despre prietenia pe care Isus o avea cu această familie din Betania, formată din Marta, Maria și Lazăr, pe care l-a înviat din morți, (cf. In 11). Această casă a devenit locul teologic al prieteniei deoarece Isus era primit cu o inimă total deschisă și aici el le descoperea prietenilor săi misterele credinței. Mai mult, acești trei prieteni ai lui Isus reprezintă cele trei categorii de persoane pe care le iubește Dumnezeu. Marta reprezintă persoanele care se dedică faptelor de milostenie, Maria pe cele care se dedică devoțiunii și rugăciunii și Lazar pe cele care suportă cu răbdare suferințele (cf. Meister Eckhart, Commento al Vangelo di Giovanni, In 11, p. 669).

       Este foarte cunoscută interpretarea tradițională a acestor două surori care îl primesc pe Isus în casa lor: Marta reprezintă mereu persoanele active pe când Maria le reprezintă pe cele contemplative, și mereu este mai lăudată această deoarece „Maria și-a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată”. Meister Eckhart face o interpretare alegorică și vede în cuvintele „o femeie cu numele de Marta l-a primit în casa ei” că aceasta l-a primit în casa sufletului său (cf. Meister Eckhart, I Sermoni, p. 99). Eckhart traduce numele de Marta cu fecioară. Sufletul trebuie să fie virgin, adică liber de orice, detașat de toate, dar în același timp trebuie să fie femeie, adică să fie fecund, sa poată aduce rod. Paradoxal sufletul nostru trebuie să fie și virgin și femeie ca să poată să îl primească pe Dumnezeu în casa lui, adică liber de orice dependență, de orice atașament. Așa poate să îl genereze pe Fiul lui Dumnezeu în el. Maria însă nu este liberă, este încă elevă la școala lui Isus.

       Nu putem fi misionari dacă nu îl avem în sufletul nostru pe Dumnezeu, dacă nu l-am generat în noi pe Fiul său, deoarece datoria primordială a misionarului este de a împărtăși ceea ce el are în suflet, mai ales cu cei care nu au nici o prietenie cu Dumnezeu.