Tema prieteniei are o mare importanță mai ales în evanghelia lui Sf. Luca. Acum doua zile era vorba despre prietenii lui Isus din Betania (cf. Lc 11,1-4), azi Isus vorbește direct de prieteni: „Dacă unul dintre voi are un prieten și merge la el la miezul nopții și-i spune: «Prietene, împrumută-mi trei pâini pentru că un prieten al meu a sosit la mine dintr-o călătorie»...” (Lc 11,5-6). Apoi, la ultima cină, Isus le spune apostolilor: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să își dea viața pentru prietenii săi” (In 15,13). Sf. Paul afirmă că Dumnezeu își arătat iubirea față de noi prin faptul că, pe când eram păcătoși, Cristos a murit pentru noi (cf. Rm 5,8). Într-adevăr, vedem în evanghelii cum Isus se apropie de leproși, paralizați, păcătoși etc, întinzându-le mâna lui prietenoasă. Prietenia cu Isus ne dă o forță care prevalează asupra tristeții și amărăciunii, a suferinței, întrucât el ni-l dă pe Duhul Sfânt. Prietenia cu Isus înseamnă încredere în Tatăl: „Dacă voi, cei care sunteți aici, răi cum sunteți, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt celor care i-l cer” (Lc 11,13).

Read more ...

Isus obișnuia să se roage și îi învață pe discipoli rugăciunea Tatăl nostru, considerată de Tertulian ca și „compendiul întregii Evanghelii”. Este un dar enorm din partea lui Isus pentru noi această rugăciune deoarece ne introduce într-o comuniune intimă cu Dumnezeu și deoarece exprimă darul filiațiunii divine, adică al îndumnezeirii noastre. Fără îndoială intenția lui Isus, când i-a învățat pe discipoli această rugăciune, era de a-i dispune să trăiască precum frații, făcând parte din aceeași familie a lui Dumnezeu. Este așadar o rugăciune care ne pune în relație cu Dumnezeu și cu semenii noștri. De aceea implică o dimensiune misionară, mai ales când spunem „Tatăl nostru”, nu „tatăl meu”, „pâinea noastră”, nu „pâinea mea”, „și ne iartă nouă”, nu „și îmi iartă mie” etc. Vorbim de o rugăciune care exprimă profund unitatea noastră frățească și care are ca fundament pe Unicul Tată, cel din ceruri. Paternitatea lui Dumnezeu, revelată de Isus (cf. In 12,45; 14,9), face din discipolii misionari o singură familie, hrănită la masa Cuvântului și la masa Euharistiei.

       În această mișcare de purcedere, ieșire de la Tatăl și întoarcere la El, Isus introduce în misiunea lui și misiunea noastră, misiunea Bisericii pentru mântuirea lumii, fiind aceasta sacramentul universal de mântuire, oferit de Dumnezeu Tatăl tuturor.

Fragmentul proclamat azi în evanghelie ne vorbește despre prietenia pe care Isus o avea cu această familie din Betania, formată din Marta, Maria și Lazăr, pe care l-a înviat din morți, (cf. In 11). Această casă a devenit locul teologic al prieteniei deoarece Isus era primit cu o inimă total deschisă și aici el le descoperea prietenilor săi misterele credinței. Mai mult, acești trei prieteni ai lui Isus reprezintă cele trei categorii de persoane pe care le iubește Dumnezeu. Marta reprezintă persoanele care se dedică faptelor de milostenie, Maria pe cele care se dedică devoțiunii și rugăciunii și Lazar pe cele care suportă cu răbdare suferințele (cf. Meister Eckhart, Commento al Vangelo di Giovanni, In 11, p. 669).

       Este foarte cunoscută interpretarea tradițională a acestor două surori care îl primesc pe Isus în casa lor: Marta reprezintă mereu persoanele active pe când Maria le reprezintă pe cele contemplative, și mereu este mai lăudată această deoarece „Maria și-a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată”. Meister Eckhart face o interpretare alegorică și vede în cuvintele „o femeie cu numele de Marta l-a primit în casa ei” că aceasta l-a primit în casa sufletului său (cf. Meister Eckhart, I Sermoni, p. 99). Eckhart traduce numele de Marta cu fecioară. Sufletul trebuie să fie virgin, adică liber de orice, detașat de toate, dar în același timp trebuie să fie femeie, adică să fie fecund, sa poată aduce rod. Paradoxal sufletul nostru trebuie să fie și virgin și femeie ca să poată să îl primească pe Dumnezeu în casa lui, adică liber de orice dependență, de orice atașament. Așa poate să îl genereze pe Fiul lui Dumnezeu în el. Maria însă nu este liberă, este încă elevă la școala lui Isus.

       Nu putem fi misionari dacă nu îl avem în sufletul nostru pe Dumnezeu, dacă nu l-am generat în noi pe Fiul său, deoarece datoria primordială a misionarului este de a împărtăși ceea ce el are în suflet, mai ales cu cei care nu au nici o prietenie cu Dumnezeu.