Astăzi primim de pe buzele lui Isus o lecție extraordinară cât privește legea, dar, citit în filigrană, putem vedea o problemă existențială, care ar trebui să preocupe pe toată lumea: dobândirea vieții veșnice. Acel învățător al legii vine la Isus cu această întrebare: „Ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (Lc 10,25). În răspunsul său, Isus creează un nou concept pe care va servi ca fundament pentru creștinism, conceptul de aproapele. Din punct de vedere social, acesta este absolut universal, nu este apanajul nici al minorității și nici al majorității, nici al frăției  și nici al prieteniei pentru că este liber de orice caracteristică limitantă sau definitorie a persoanei. Acest concept nu depinde de vârstă, de sex, de gen, de condiție socială sau economică, de religie sau partid politic etc; acest concept nu separă, ci unește. Legea naturală sau a iubirii se exprimă universal prin conceptul de aproapele.

Read more ...

În pericopa evanghelică de azi avem o parabolă aproape comparabilă cu tragediile grecești. Viticultori, angajați, brutali care vor să fie stăpâni pe o proprietate care nu le aparține. Este într-adevăr o parabolă tragică, plină de sânge, de violență, de brutalitate, de crime oribile, nu pentru un ideal nobil sau fie conform naturii, ci hoție, răutate, nedreptate. Dar ce învățături tragem din această comparație profetică a lui Isus? Mai întâi trei aspectele negative, apoi trei pozitive.

1. Răutatea După ce au primit toate mijloacele și condițiile propice de la stăpânul viei, nu au apreciat și nu au ponderat situația lor cu favorurile primite. Așa, ei devin prototipul omului mereu nemulțumit, deși nu nedreptățit, al omului avar care dorește și ce nu este al lui, nu se hrănește cu ceea ce satură, ci mai degrabă cu ceea ce nu este nutriment. Simone Weil spune ca ceea ce nu satura nu este nutriment, și în acest sens avariția, dorințele de plăceri, de putere, de dominare etc. nu satură niciodată pentru ca nu constituie un nutriment.
2. Violența. Viticultorii îi întruchipează pe cei care nu au nimic în comun cu Dumnezeu, care este pace, quietudine; o violență proprie omului carnal, care din nimic „atacă” în gând, în vorbe și în fapte, oameni inocenți, oameni care nu le-au făcut rău niciodată. Sunt persoane cu mâinile murdare de sânge și buzele murdare de vorbe urâte și amenințătoare, semn al prepotenței și al brutalității. Lor li se opun oamenii blânzi, despre care Isus spune că ei vor moșteni pământul (Cf. Mt 5,5).
3. Nedreptatea. Este fals să spunem că „se bucură de ceea ce nu este al lor”, deoarece asemenea categorie de persoane nu pot avea bucurie în inima lor. Izvorul bucuriei adevărate este Dumnezeu, dar cum ei nu il au în inima lor, nu pot avea bucurii adevărate, ci doar plăceri, căci acestea aparțin simțurilor, cârnii, nu sufletului. Acestora li se opune cei care sunt însetați de dreptate „căci ei se vor sătura” (Mt 5,6).

1. Sacrificiul. Stăpânul viei trimite delegați care să îi aducă rodul câmpului pe care l-a îngrijit cu atâta acuratețe. Aceștia își asumă riscul de a fi batjocoriți, bătuți și chiar omorâți. Dar sunt dispuși să sufere orice ultragiu, orice violență contra lor, cu scopul de a duce la îndeplinire misiunea care le-a fost încredințată. Așa, acești servitori sunt modelul și figura misionarilor care își asumă orice risc când pleacă la drum în țări, culturi, limbi, tradiții și obiceiuri necunoscute și străine de ceea ce el cunoaște. Dar nu dă bir cu fugiții când întâmpină greutăți, refuz, opoziție sau chiar amenințări, căci știe cine l-a trimis și în numele căruia se prezintă în fața lor.
2. Fidelitate. Acei slujitori trimiși să aducă roadele viei își asumă posibilitatea de a fi tratați cu violență, alungați, jigniți cu cuvinte urâte și mincinoase, dar rămân fideli stăpânului lor. Sunt prototipul misionarilor care rămân fideli mesajului pe care trebuie să îl transmită, nu îl adaptează la conveniența lor, nu îl falsifică, chiar dacă pentru asta vor trebui să fie aruncați în carcere, să fie bătuți, amenințați sau ademeniți, așa cum vedem că se întâmplă în toate timpurile și, poate mai intens, în zilele noastre.
3. Dăruire totală. „Pe Fiul meu îl vor respecta” (Mt 21,37). Dar nu a fost așa. Tragedia trebuie dusă la culmi maxime. Acum acei viticultori brutali văd posibilitatea lor de a rămâne cu proprietatea stăpânului. Iluzie, încredere falsă! Atitudinea împotriva ordinii naturale se dovedește a fi de asemenea nesăbuită și înșelătoare. Viticultorii se împuternicesc până și de fiul stăpânului, cu iluzia că vor deveni ei înșiși stăpâni. Dar în curând vor fi trași la răspundere. Fiul își dă viața nu pentru o proprietate materială, nu pentru beneficii trecătoare, ci pentru a rămâne fidel misiunii sale. Astfel, fiul din parabolă devine imaginea Fiului lui Dumnezeu care este scos afară din cetatea Ierusalimului și ucis pe un deal cu o moarte ignominioasă. Dar el acceptă acest lucru știind că Tatăl, prin dăruirea sa totală va salva via, adică sufletele tuturor celor care formează, de fapt, Împărăția sa.

Și pe noi ne trimite Dumnezeu ca misionari mereu. Picioare care merg, cu curaj , și cu inimi arzătoare de a vorbi în numele lui.

Sărbătoarea de astăzi, închinată Sfintei Fecioară Maria, onorată cu titlul de Regina Rozariului, ne invită să descoperim bogăția infinită a darurilor divine prin meditarea misterelor rozariului. Așa cum pe o piatră unghiulară se clădește întreaga casă, la fel misterele mântuirii încep și se zidesc pe fiat-ul Mariei. Ce inspirație extraordinară: o rugăciune care cuprinde meditarea de la A la Z a lucrării de mântuire a Dumnezeului nostru. Evanghelia din această comemorare ne prezintă întregul dialog al Mariei cu arhanghelul Gabriel, care se conclude cu acel răspuns așteptat de veacuri DA al Sf. Fecioare Maria. Este extrem de impresionantă această experiența mistică, pentru că este reală și rațională, încarnată într-o logică irefutabilă: cum voi zămisli în sânul meu un copil de vreme ce nu cunosc bărbat și nici nu am de gând să cunosc bărbat? (Cf. Lc 1,34).

Read more ...